Premieră pentru arbitrul clujean Horațiu Feșnic la Cupa României 2021! Octavian Șovre, palidă consolare din partea lui Kyros Vassaras

Premieră pentru arbitrul clujean Horațiu Feșnic la Cupa României 2021! Octavian Șovre, palidă consolare din partea lui Kyros Vassaras
  • Publicat:

Horațiu Feșnic va oficia pentru prima dată la o finală de Cupa României. De fapt, chiar o finală a unui trofeu important.

A mai fost la finala Supercupei din 2015, însă ca arbitru adițional. El devine al 52-lea arbitru care conduce o finală de Cupa României. Finala Cupei României 2021 va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti între Astra Giurgiu și Universitatea Craiova.

Totodată este al doilea arbitru din Cluj care va oficia în ultimul act. Primul a fost Mircea Salomir, care a condus finalele din 1989/90 și 1992/93. El va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Alexandru Cerei şi de rezerva Florin Marcu. Observatori vor fi Constantin Ştefan şi Octavian Goga.

Premieră pentru arbitrul clujean Horațiu Feșnic la Cupa României 2021! Octavian Șovre, palidă consolare din partea lui Kyros Vassaras

În actualul sezon a oficiat la 22 de partide din prima ligă. În cupă însă nu a avut vreunul. În total, adunate în timp, are 11 partide conduse în cupă (de la faza 16-imilor în sus), începând cu anul 2013.

Unul dintre arbitrii asistenți ai finalei va fi și orădeanul Octavian Șovre. Este binecunoscută povestea sa cu autograful de la Haaland și nedreptățile de care a urmat să aibă parte, pe plan internațional, cât și intern.

Din fericire, conaționalii lui sunt conștienți că este vorba de unul dintre cei mai buni asistenți din arbitrajul românesc, așa că această finală la care a fost desemnat să oficieze, dincolo de valoroarea sa, reprezintă și un fel de scuze prezentate din partea CCA.

Octavian Șovre, la a 36-a partidă la linie în Cupa României

Pentru Șovre va fi a treia finală de cupă în care va oficia, precedentele două au fost:

23.05.2014: Astra – Steaua 0-0 / 4-2 d.l.dep.
17.05.2016: CFR Cluj – Dinamo 2-2 / 5-4 d.l.dep.

După cum se poate remarca, ambele au avut nevoie de lovituri de departajare.

În total, din 2001 încoace, a arbitrat 35 de partide din cadrul Cupei României (de la faza 16-imilor în sus). În actuala ediția s-a mai aflat la partida Dinamo – FCSB (1-0), din optimile de finală.

Într-un material prezentat recent în ProSport, am arătat că arbitrul orădean este liderul all-time al „liniilor” din primul nostru eșalon, ajungând la un total de 423.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×